Sambata, 27 Iun 2009 Cultura

Picasso, genialul pictor care era bătăuş de femei şi care se credea Dumnezeu

875 vizualizari / 2 comentarii
Cuvinte-cheie:, , ,

PicassoPablo Picasso (1881-1973) a fost unul din cei mai mari pictori pe care omenirea i-a avut vreodată. Totuşi, cu cât de genial era el ca pictor, cu atât de urât se purta el faţă de femei.

Unei amante i-a spus odată: „Nimeni nu părăseşte un bărbat ca mine”. Era în stare să fure nevasta unui prieten şi apoi să-i spună omului că îi făcea o onoare culcându-se cu ea. Lui Gilot, unui prieten, i-a spus: „Mai degrabă aş vrea să văd o femeie moartă, decât să o văd fericită cu altul”.

A fost oare un schizofrenic, după cum credea Jung, judecând după opera lui? Uneori părea monomaniac. Lui Giacometti i-a spus: „Am ajuns într-un punct în care nu suport niciun fel de critică din partea nimănui”. A fost auzit cum îşi spunea de unul singur, întruna: „Eu sunt Dumnezeu, eu sunt Dumnezeu”.

Un păgân care se considera o zeitate artistică, credea că dispune de dreptul nelimitat de a abate nedreptatea asupra celor din jurul său – familie, prieteni, admiratori. Cum el însuşi a spus-o, „să fii nedrept e apanajul unui zeu”. Picturile sale cu femei distorsionate sunt strâns legate de plăcerea pe care o resimţea chinuindu-le, atât fizic, cât şi în alte chipuri. Nu abuza de ele numai la mânie, ci deliberat.

Dora Maar, poate cea mai frumoasă şi talentată dintre amantele sale, a fost bătută şi lăsată să zacă inconştientă pe podea. Altă amantă spunea: „Te lovea în cap“. Lectura sa preferată, şi aproape singura, era Sade. Pe Marie-Thérése Walter, pe care a sedus-o când avea 17 ani, a convins-o să-l citească pe Sade şi mai târziu a iniţiat-o în practici sadice.

Lui Picasso îi plăcea să domnească peste un serai şi preîntâmpina riscul conspiraţiilor de harem asmuţindu-şi femeile una contra celeilalte. Desfătarea sa era să-şi vadă victimele întorcându-şi furia una împotriva celeilalte, în loc să o îndrepte asupra lui. Crea situaţii în care o amantă o înfrunta înfuriată pe alta în prezenţa lui şi apoi se rostogoleau amândouă pe podea, muşcându-se şi zgâriindu-se. Într-o astfel de împrejurare, Dora Maar şi Marie-Thérése Walter s-au luat la bătaie, în timp ce Picasso, care stârnise încăierarea, îşi vedea înainte, liniştit, de pictat. Pânza la care lucra era Guernica.

Alte articole asemanatoare

ATENTIE!
- "PREMIERA PE INTERNET" inseamna articol care a aparut pentru prima oara in limba romana pe Internet.
- "EXCLUSIV SECRETELE LUI LOVENDAL" inseamna articol creat, sau tradus si adaptat in limba romana.
- Pe un singur site pot fi preluate pana la maxim 5 articole cu sigla "PREMIERA PE INTERNET" sau "EXCLUSIV SECRETELE LUI LOVENDAL". Acestea pot fi preluate in limita a 500 de caractere, obligatoriu cu link catre articolul original.
- Pentru permisiunea de a prelua mai mult, ne puteti contacta la email: silivriano@yahoo.com
- Nerespectarea acestor conditii nu reprezinta vointa site-ului, care-si rezerva dreptul de a actiona pe cale de consecinta.

2 Comentarii »

  1. Alexa_10 a spus:
    29 Iul, 2010 17:21

    Misogin ,sadic sicrud.Se explica de ce avea un mare harem.

  2. Tigrul a spus:
    29 Iul, 2010 18:51

    Avea nevoie de inspiratie respectivul om probabil

Inainte de a posta un comentariu, folositi urmatoarele reguli:
1) Nu injurati, nu folositi cuvinte obscene, atat fata de ceilalti useri cat si fata de acest site.
2) Nu atacati persoana, ci ideea, cu argumente logice.
3) Nu va faceti reclama voua sau altora (pentru anumite produse sau servicii oferite),fara a contacta in prealabil un administrator.
4) Nu folositi nickuri diferite de pe aceleasi IP, sau IP-uri ce apartin unor servere proxy.
5) Nu faceti comentarii privind sursa articolului.
Daca nu veti respecta aceste reguli,comentariul dvs. va fi editat sau sters, iar contul dvs. va fi sters! Va multumesc!
ATENTIE! Aceste reguli sunt obligatorii. Nerespectarea lor duce la anularea contului dvs.

Lasati un comentariu

ATENTIE! Unele comentarii pot intra automat in protectia ANTI-SPAM, asa ca nu vor apare imediat. Ele vor fi aprobate cat se poate de repede de administratorul site-ului, daca sunt indeplinite regulile de mai sus. Va multumesc!

Copy Protected by Chetan's WP-CopyProtect.