Primele episoade ale istoriei “Tăbliţelor de la Sinaia” par a fi legate de începutul lucrărilor de construcţie ale Castelului Peleş, a cărui piatră de temeile a fost pusă la 10 august 1875. Pe atunci, locul viitorului edificiu se numea “Poiana Văcăriei”. Înaintea deschiderii propriu-zise a şantierului, acolo s-au făcut anumite lucrări hidrotehnice pentru stabilizarea solului. Inclusiv drenarea unor ape freatice care izvorau dintr-o peşteră din zonă. Cele mai vechi informaţii menţionează că, în acele împrejurări, ar fi fost descoperit un tezaur antic. O comoară din care, alături de alte obiecte de valoare, făceau parte şi un mare număr de tăbliţe din aur acoperite cu inscripţii. În total, câteva sute de kilograme de metal preţios. Descoperirea a fost anunţată, bineînţeles, la Bucureşti. Se mai spune că, după câtva timp, guvernul condus de Lascăr Catargiu  ar fi oferit întregul tezaur domnitorului Carol I. Iar predarea s-a făcut în mod oficial în prezenţa unor reprezentanţi ai autorităţilor locale, dar şi ai guvernului.

Arhivele păstrate până astăzi nu menţionează însă dominaţia. Dar asta nu e o mare problemă: în timpul primului război mondial, o parte a acestor arhive a ajuns în Rusia, incluse în tezaurul ţării. Şi nu s-au mai întors acasă nici până în ziua de astăzi. Se spune că oamenii “sunt sub vremuri”. Aceeaşi soartă o au însă şi comorile. Zvonurile, niciodată confirmate oficial, dar nici infirmate categoric, spun că pe la 1890 regele Carol I şi-a dat seama că Peleşul va costa mai mult decât banii din averea personală pe care el îi avea disponibili. Motiv pentru care a trebuit să folosească “darul” pe care i-l făcuse guvernul Catargiu. Bun patriot şi iubitor al istoriei neamului pe care fusese chemat să-l conducă, se mai spune că el ar fi cerut părerea unor mari cărturari ai acelor vremuri. Fascinaţi doar de vestigiile care aveau legătură cu Roma antică, se pare că savanţii vremii nu au fost însă prea impresionaţi de acele relicve. Motiv pentru care l-au încurajat pe suveran să le topească şi să utilizeze aurul obţinut pentru finanţarea Castelului Peleş. Mult mai interesat de istorie, regele a dispus totuşi ca, înainte de a fi topite, vestigiile antice să fie copiate în aliaj tipografic. Copiile ar fi rămas la Peleş până în 1947-1948, când, după venirea comuniştilor la putere, au fost transferate la muzeul din Bucureşti.

Cam aceasta ar fi istoria, prescurtată şi niciodată asumată oficial, a plăcilor publicate după alte câteva decenii de inginerul Dan Romalo. Chiar dacă savanţii le contestă vehement, “Tăbliţele de la Sinaia” s-au aflat un timp chiar şi în zona de interes a “organelor de partid” comuniste, dar şi a Securităţii. În cursul investigaţiei sale, ziaristul Manolache a dat şi peste mărturii privitoare la acest interes. El a mai aflat că până şi Elena Ceauşescu a dat nişte dispoziţii privitoare la studiul lor. Dar bineînţeles că scopul urmărit de “Tovarăşa” nu era unul strict ştiinţific. Mai mult ca sigur, spera să afle cât mai multe informaţii privitoare la comorile dacice, pe care le-ar fi dorit descoperite şi valorificate în “visteria” regimului. Mai mult decât atât, se pare că în cadrul Securităţii a existat şi un departament, strict secret, care s-a implicat în traficarea unor vestigii antice. În plus, ziaristul a mai aflat că, prin anii ’90, în jurul “Tăbliţelor” s-a mai învârtit şi Valeri Usturoi. Un personaj ciudat, aproape sigur fost agent al KGB, care, venit în ţara noastră, s-a implicat în tot soiul de afeceri derulate pe muchia legii. Motiv pentru care acest personaj extrem de ciudat s-a aflat adeseori în atenţia serviciilor secrete din România postdecembristă.

Alte articole asemanatoare

• Take Ionescu, “politicianul gură de aur”, a murit din cauza unor stridii
• Asasinarea mişelească de către legionari a lui I.G. Duca, prim-ministrul ţării
• În România nu exista tradiţie democratică nici înainte de regimul comunist
• “Eu sunt Yalta!” a urlat comisarul sovietic, trăgând un glonţ deasupra regelui Mihai
• Caragiale împrumuta bani de la regele Carol I al României