Regina Angliei este capul familiei regale engleze şi al imperiului colonial englez. Capitala este Londra, unde se află sediul primului ministru şi al cabinetului său de miniştri. În Londra există însă un stat independent, “City”-ul, la fel ca statul Vatican de la Roma. City-ul, care este socotit cel mai bogat areal din lume, ocupă în inima Londrei 2,7 kilometri pătraţi.
Guvernul City-ului se numeşte “Coroana”, compus din 13 bărbaţi, iar regele Coroanei este “Lordul Mayor”. Aici se află cele mai bogate şi cele mai influente instituţii economice din lume ca: Banca Angliei controlată de Rotschild, Societatea londoneză Lloyd, Bursa de acţiuni din Londra, birourile concernelor de comerţ, “Fleet Street”-ul, inima lumii ziarelor şi a editurilor etc.

City-ul nu aparţine Angliei. El nu este subordonat monarhiei engleze, nici parlamentului, nici guvernului englez. City-ul este adevăratul guvern englez, regina şi primul ministru sunt subordonaţi “Lordului Mayor” de care ascultă. La suprafaţă, guvernul englez se străduieşte să lase impresia că el este suveran, dar în realitate este numai marioneta City-ului. Dacă regina face o vizită în City, Lordul Mayor o întâmpină la “Temple Bar”, poarta simbolică a City-ului. Regina se înclină şi cere permisiunea Lordului Mayor de a intra pe teritoriul “statului” lui suveran. El îi dă această permisiune, înmânându-i spada statului. Lordul Mayor străluceşte în roba sa, poartă şi un lanţ şi păşeşte înainte, iar regina îl urmează la o distanţă de doi paşi.

Aici, în City, în fiecare dimineaţă, se fixează preţurile pentru toate bursele din lume la: cacao, cafea, aur, diamante, bumbac, cânepă, porumb şi absolut tot felul de mărfuri. În Anglia au existat două imperii separate: unul era imperiul colonial britanic sub stăpânirea casei regale, al doilea, imperiul sub stăpânirea “Coroanei” (City-ul). Toate coloniile cu popoare de rasă albă (Africa de Sud, Australia, Noua Zeelandă, Canada) erau supuse autorităţii guvernului englez. Celelalte colonii (India, Egipt, Bermude, Malta, Singapore, Hong Kong, Gibraltar, coloniile Africii Centrale) erau coloniile “Coroanei”, proprietatea City-ului.

Aceasta nu înseamnă că nu a existat o cooperare. East India Merchant Company (BEIMC) a adunat o avere fabuloasă din comerţul cu opium. BEIMC a înfiinţat “Misiunea Inland”, a cărei funcţiune a fost să angajeze mâna de lucru ieftină din China. Aceşti muncitori chinezi, consumatori de opium, au creat astfel societăţii o piaţă de desfacere a acestui stupefiant. Casa regală engleză era atât de activă în acest comerţ cu opium, încât a înfiinţat un impozit aplicat producătorilor de opium din India. Imense cantităţi de opium au fost transportate pe vasul “China Tea Clippers” din India spre China.  Aceste transporturi au format 13% din venitul naţional al Indiei şi s-au efectuat toate sub controlul “Coroanei”, în colaborare cu casa regală. Veniturile au fost astronomice, rezultate din vânzarea opiumului bengal în China. Bineînţeles, casa regală engleză nu dorea publicitate în această afacere, de aceea a mobilizat Serviciul secret englez, pe “British Military Intelligence Department” şi pe “Secret Intelligence Service”.

Din anul 1791 până în 1891, plantaţiile de opium au crescut de la 67 la 663, toate concesionate de “Coroană”. Anual se produceau în India 6.358.495 kilograme de opium, din care 6.144.132 importate în China. Acest trafic a durat un secol. În 1843 guvernul chinez a interzis importul de opium, ceea ce a dus la războiul cunoscut sub numele de “războiul opiumului”.

Alte articole asemanatoare

• Marele incendiu din Londra anului 1666, apocalipsa care n-a mai apucat să vină
• Misterul descoperirilor de la Chu-ku-tien: ce căutau în China, acum 30.000 de ani, specii diferite de oameni?
• Cum au invadat bulgarii tronul Angliei
• Regele neîncoronat al zgârciţilor: Sir John Elwes
• Bucătarul care era să devină rege. Regele Angliei!