Francesco Jose de Goya Y Lucientes, pictor spaniol, şi-a înscris numele în galeria celor mai celebri pictori ai omenirii datorită valorii operelor sale. S-a născut la Fuendetodos (Aragon) şi a trăit între anii 1746-1828, fiind pictorul oficial al curţii Spaniei, remarcându-se în această calitate prin portretele făcute lui Carol al IV-lea, Mariei Louisa şi întregii familii regale.

Goya a fost multă vreme chinuit de o boală cumplită; o stare depresivă a pus pentru prima oară stăpânire pe el în 1778, când abia împlinise 32 de ani. Boala l-a chinuit astfel circa trei ani; când s-a înzdrăvenit, s-a apucat din nou de pictat cu energia nestăpânită care-l caracteriza. După alţi zece ani s-a ivit o nouă boală mai gravă: paralizia jumătăţii drepte a trupului, pierderea echilibrului, a auzului, parţial a vorbirii şi a vederii. Goya era adesea cuprins de ameţeli, halucinaţii şi crize de nervi aşa încât n-a mai putut picta decât după câţiva ani.

Recent au fost date publicităţii noi date din biografia marelui pictor spaniol, pe baza cărora Wiliam Niederland, de la Centrul de medicină al Universităţii din New York, a formulat o ipoteză despre maladia lui Goya. Analiza chimică a tablourilor sale i-a condus pe specialişti la concluzia că, una din culorile cel mai frecvent folosite de artist era aşa-numitul „fulg de zăpadă”, un carbonat de plumb extrem de toxic. Goya o utiliza ca bază pentru tonurile cenuşii, scânteietoare, atât de caracteristice pentru pictura lui.

Simptomele intoxicaţiei cronice cu plumb oferă un tablou foarte variat. După cum vom vedea, în el se regăsesc multe din manifestările maladiei lui Goya, aşa cum au reieşit din biografia marelui pictor. Iată, de exemplu, ce menţionează tratatele de toxicologie: „Bolnavii devin trişti, preocupaţi, vorbesc puţin, plâng frecvent, vorbesc în timpul nopţii cu persoane imaginare. Se constată o slăbiciune musculară generalizată, tresăriri bruşte ale muşchilor, tremurături. În unele momente luciditatea este completă, memoria intactă, iar în altele intervin obsesii, confuzii mentale, scrisul devine ilizibil şi unele litere sunt omise. Dar unul dintre simptomele capitale ale intoxicaţiei cu plumb îl constituie tulburările sistemului nervos periferic, dintre care cea mai frecventă şi cea mai importantă este «paralizia saturniană». Debutul poate fi brusc, lent sau progresiv. Paralizia antebraţului constituie tipul cel mai obişnuit. Această paralizie este de cele mai multe ori bilaterală, dar atinge de regulă membrul drept, adică cel cu care se acţionează mai mult. Degetele şi mai ales arătătorul sunt primele lezate. Faptul că degetele mâinii sunt afectate în mod diferit, lucru ce se traduce printr-o poziţie ciudată a mâinii (bolnavul face coame cu mâna), constituie un simptom caracteristic. Bolnavul nu poate strânge nimic cu mâna”.

Cum au izbutit totuşi alţi pictori, contemporani cu marele artist, să se ferească de consecinţele intoxicaţiei cu plumb? Căci şi ei îşi preparau manual culorile, inclusiv cele toxice, inhalând deci vapori nocivi. În primul rând s-ar putea ca Goya să fi avut o predispoziţie pentru această boală, afirmă specialistul american Niederland. Astăzi, se cunosc mai multe cazuri similare. Iar în al doilea rând, pictorul spaniol vădea o putere de muncă şi o fecunditate nemaiîntâlnite: în câteva ore el picta un portret de mari dimensiuni, iar până la sfârşitul vieţii a pictat peste 1.800 de tablouri.

Dar şi maniera lui de lucru se deosebea de aceea a altor artişti. Scriitorul francez Teophile Gautier a remarcat: „Metoda era la fel de excentrică, ca talentul său: arunca culorile din tuburi, le întindea cu buretele, cu mătura, cu cârpe, într-un cuvânt cu tot ce-i cădea în mână; le arunca parcă cu lopata şi, lovind cu putere, aplica cheaguri de culoare, aşa cum zidarul aplică mortarul, iar apoi trasa linii subţiri şi tuşe prin mişcări ale degetului mare”. Pe baza acestor date, Niederland a ajuns  la concluzia că tocmai capacitatea de a picta cu o viteză de necrezut l-a făcut pe Goya să inhaleze intens vaporii toxici rezultaţi din materialele utilizate de el. Iar faptul că simptomele bolii se manifestau foarte puternic i-ar fi prelungit in oarecare măsură viaţa, căci crizele grave îl obligau să abandoneze temporar lucrul şi deci să întrerupă în acelaşi timp şi contactul cu vaporii toxici. Imediat însă ce boala începea să cedeze, pictorul se apuca iar de lucru.

Alte articole asemanatoare

• Dezvăluirea unui fals literar: “Divina Comedie” n-a fost scrisă de Dante Alighieri!
• Un şarpe misterios ascuns în portretul lui Elisabeta I, regina Angliei
• Emil Cioran nu există! Vă rugăm nu dezminţiţi acest lucru!
• Un nou portret misterios realizat de Leonardo da Vinci
• Picasso, genialul pictor care era bătăuş de femei şi care se credea Dumnezeu